În ce constă ultrasonografia ?
| Imagistica cu ajutorul ultrasunetelor foloseşte unde acustice în loc de radiaţie ionizantă pentru a obţine imagini ale interiorului organismului uman. Principiul pe care funcţionează tehnica ultrasonografiei este oarecum asemănător cu principiul de funcţionare al unui aparat radar; un puls de ultrasunete cu frecvenţa de 1–15 MHz este trimis de la nivelul unui dispozitiv numit transductor şi este reflectat la contactul cu marginile ţesutului investigat sub formă de ecouri. Măsurarea timpului care trece până la reîntoarcerea ultrasunetelor permite calcularea distanţei până la graniţa de ţesut la care are loc reflectarea undei incidente. |  |
Imagistica cu ajutorul ultrasunetelor foloseşte unde acustice în loc de radiaţie ionizantă pentru a obţine imagini ale interiorului organismului uman. Principiul pe care funcţionează tehnica ultrasonografiei este oarecum asemănător cu principiul de funcţionare al unui aparat radar; un puls de ultrasunete cu frecvenţa de 1–15 MHz este trimis de la nivelul unui dispozitiv numit transductor şi este reflectat la contactul cu marginile ţesutului investigat sub formă de ecouri. Măsurarea timpului care trece până la reîntoarcerea ultrasunetelor permite calcularea distanţei până la graniţa de ţesut la care are loc reflectarea undei incidente.
Un parametru important de care depinde procentul de unde reflectate poartă numele de impedanţă acustică (Z) a ţesutului şi reprezintă produsul dintre viteza acustică - viteza de propagare a ultrasunetelor prin ţesut (determinată de elasticitatea ţesutului) şi densitatea acestuia. Uşurinţa cu care se propagă ultrasunetele printr-un ţesut depinde deci de densitatea şi elasticitatea ţesutului. Cu cât diferenţa de impedanţă acustică între două medii este mai mare, cu atât mai puternică va fi reflectarea. Între un gaz (aerul) şi un ţesut moale există o diferenţă de impedanţă acustică foarte mare. De aceea la aplicarea transductorului pe piele este necesară utilizarea unui gel pentru a elimina aerul care ar opri propagarea ultrasunetelor. La fel între oase şi ţesuturi moi diferenţa de impedanţă acustică este mare, oasele restricţionând utilizarea ultrasunetelor.
Cum este reprezentată informaţia ecografică ?
Apariţia ecourilor de retur poate fi reprezentată în două modalităţi principale. În primul rând, amplitudinea ecoului poate fi afişată ca o deplasare verticală faţă de axa orizontală a timpului, care capătă aspectul unui profil similar celui al unui lanţ muntos. Acest mod de reprezentare poartă numele de mod amplitudine sau, mai simplu, mod A.
Cealaltă variantă este de a scoate în evidenţă intensitatea ecoului cu ajutorul unor puncte de luminozitate variabilă, tehnică numită mod B (brightness - luminozitate, strălucire). Imagistica 2D foloseşte un număr mare de linii adiacente de tip B pentru a genera imaginea finală, o scanare de tip B.
În cazul unei a treia tehnici - modul M (mişcare) - este aleasă o singură linie de scanare de tip B şi poziţia marginilor reflectate este afişată sub forma unui grafic ca funcţie de timp. O zonă în mişcare de la limita unui ţesut va apărea pe grafic sub forma unei trase ondulate. Forma acestei urme oferă indicii foarte importante cu privire la caracteristici decisive cum ar fi funcţionarea valvelor cardiace
